Creative Stuff

Violenţa sexuală

   Forme de violenţă sexuală
    
    Infracţiunea de viol constă, conform Codului penal român, în „actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa”.
    Însă obligarea prin forţă fizică la unele forme de contact sexual care nu presupun penetrarea în vagin, cum ar fie formele de sex oral, anal, stimularea manuală a celuilalt, frecarea penisului de diferite părţi ale corpului etc., sunt trăite de femei ca un viol. Din această cauză noi considerăm că orice situaţie poate fi considerată viol, dacă una dintre părţi o consideră ca atare. În cazul în care cineva profită de încrederea, dependenţa sau naivitatea unei persoane in scopul obţinerii unei relaţii sexuale de orice fel, vorbim despre abuz sexual. Deoarece  provoacă durere şi rănesc, ambele le numim agresiune sexuală.
    
    Despre drepturile asupra propriului corp
    
    Având  în vedere că viaţa sexuală este ceva foarte intim, fiecare persoană are dreptul să aleagă cu cine, când şi cum o trăieşte. Altfel, cuvintele şi privirile tandre, mîngâierile, săruturile şi atingerile care ar avea rolul să ne provoace bucurie şi plăcere pot deveni dureroase şi scârboase.
    Poate, uneori vă este foarte greu să spuneţi NU, de exemplu, când cu puţin înainte aţi avut chef să faceţi dragoste, dar brusc se schimbă dispoziţia dumneavoastră şi nu mai doriţi să continuaţi, sau când partenerul devine trist sau supărat. Trebuie să ştiţi că şi în asemenea situaţii aveţi dreptul şi e bine să spuneţi nu, pentru că sexul poate să vă provoace sentimente şi senzaţii negative atunci când se întâmplă împotriva dorinţei dumneavoastră.
    
    Nimeni nu are dreptul să folosească corpul dumneavoastră, să vă ameninţe sau să vă rănească.
    
    Aveţi dreptul:
    
•    să fiţi dumneavoastră înşivă
•    să fiţi considerată importantă
•    să aveţi încredere în propriile sentimente
•    să aveţi pe primul plan propriile dorinţe
•    să vă schimbaţi părerea
•    să spuneţi "nu" fără să argumentaţi
•    să hotărâţi dvs. de cine vă apropiaţi şi de cine nu
•    să aveţi relaţii sexuale numai atunci când doriţi si cum doriţi

  • •    să primiţi ajutor atunci când aveţi nevoie

    
    Cine sunt agresorii şi ce fac ei?
    
    Conform mentalităţii populare, agresorii sunt persoane străine care urmăresc şi violează femeile în locuri pustii, de exemplu în parc, pe stradă, în pădure sau oferă dulciuri copiilor. În realitate însă, majoritatea femeilor sunt violate în clădiri folosite, locuinţe sau maşini de către persoane cunoscute. Agresorul poate fi o cunoştinţă superficială (prietenul prietenei sau un bărbat cu care aţi flirtat la discotecă) sau poate fi o cunoştinţă apropiată (prieten, vecin, partener, tată, frate mai mare, văr, unchi, şef). Deseori este cineva, în care femeia are încredere, mulţi sunt persoane cu succes. Nu numai vagabonzii sau alcoolicii comit agresiuni sexuale,  se poate întâmpla si în "cele mai bune familii".
    Abuzator poate fi şi o femeie, de exemplu o mamă care îşi forţează fiica la prostituţie.
    Agresiunea sexuală nu poate fi prevăzută, oricât de informate şi conştiente asupra riscurilor am fi nu există garanţia că nu ni se va întâmpla.
    
    Adevărul este că fetele şi femeile sunt violate sau supuse agresiunii sexuale indiferent de vârstă, îmbrăcăminte sau comportament. Nu contează  dacă eşti timidă sau dezgheţată, grasă sau slabă, distantă sau provocatoare, agresiunea sexuală i se poate întâmpla oricui  indiferent dacă este bebeluş sau  femeie de 80 de ani. Investigaţiile arată că cca. o treime din fete şi femei au avut experienţa unui viol sau abuz sexual.
    
    Dacă aţi trăit experienţa unui abuz sexual sau a unui viol din partea unei persoane în care aţi avut încredere e posibil să aveţi îndoieli şi să vă autoacuzaţi. Făptaşul ar putea să încerce să vă culpabilizeze, să plaseze responsabilitatea asupra dumneavoastră pentru ceea ce s-a întâmplat, afirmând că şi dvs. aţi dorit relaţia sau că l-aţi provocat. Se poate întâmpla ca el să nege ceea ce s-a întâmplat, spunând că de fapt nu s-a întâmplat nimic şi că dvs. aţi inventat totul. E bine să ştiţi că prin aceste manevre el doreşte să evite tragerea la răspundere; dvs. nu sunteţi de vină.
    
    Nu purtaţi  responsabilitatea  atunci când cineva nu ia în considerare ceea ce doriţi şi nu acceptă că aţi spus "nu". Nu sunteţi responsabilă pentru că aţi fost atacată şi rănită.
     

    Fapte - adevăruri despre violenţa sexuală:
     ⇒responsabilitatea pentru violenţa sexuală este a agresorului, indiferent de cum se comportă victima sau cum este ea îmbrăcată
     ⇒un NU este un refuz, în orice condiţii şi oricum ar fi exprimat
     ⇒violenţa sexuală se produce cel mai adesea în locuinţe şi în diferite momente ale zilei, nu numai noaptea, pe străzi sau în parcuri întunecate şi pustii, aşa cum cred

         mulţi oameni
     ⇒acceptarea unei invitaţii la local, a florilor, a unui cadou, nu înseamnă acceptare şi angajare într-o relaţie sexuală
     ⇒relaţia de prietenie dintre o fată şi un băiat poate exista fără raporturi sexuale
     ⇒violenţa sexuală este, de cele mai multe ori, comisă de o persoană cunoscută şi nu de necunoscuţi, bolnavi psihic ori alcoolici
     ⇒făptaşul este deseori o persoană cunoscută, sau chiar simpatizată , de exemplu: prieten, coleg, vecin, profesor, antrenor, medic etc. sau poate fi cineva din familie    

        (tată, frate, unchi, cumnat, bunic)
     ⇒abuzul sexual comis în familie NU este un mod de manifestare a sentimentelor de dragoste
     ⇒victimele abuzului sexual pot fi atât fete, cât şi băieţi, la orice vârstă

    Reacţii la abuz sexual şi viol
    
    Multe femei şi fete care au trăit experienţa unui abuz sau viol se gândesc că ele ar fi singurele cărora li s-a întâmplat aşa ceva. Se întreabă de ce li s-a întâmplat tocmai lor şi ajung la concluzia că a fost greşeala lor pentru că au avut un comportament sau îmbrăcăminte provocatoare. Astfel le este ruşine şi se simt vinovate. Această atitudine autoculpabilizantă este rezultatul educaţiei tradiţionale, conform căreia o femeie cumsecade niciodată nu ajunge în astfel de situaţii.
    
     Reacţiile victimelor pot fi diferite: unele devin triste şi închise, nu se mai pot bucura de nimic şi nu vor să se mai întâlnească cu oamenii. Au impresia că alţii o să-şi dea seama prin ce au trecut ele. Alte femei vor să uite această experienţă, să nu se mai gândesacă la ea. Ele se pot îngropa în muncă sau studii. Sunt femei care pot fi dezgustate de ele însele şi se gândesc că sunt oameni răi. De multe ori femeile abuzate vor evita contactul cu bărbaţii. Altele vor crede că sunt dorite de bărbaţi numai dacă au relaţii sexuale cu ei. Din această cauză se implică în tot feluri de relaţii şi sunt considerate şi se consideră curve. Sunt multe femei care vor să se răzbune pentru ce au trăit acceptând bani pentru relaţia sexuală. Fetele care au fost supuse la abuz sexual ani în şir îşi pot urî corpul atât de mult, încât să-şi provoace răni cu foarfeca, cuţitul, ţigara aprinsă, etc. Se pot implica în comportări alimentare excesive: înfometare, episoade bulimice, supraalimentaţie.
    
    Fetele şi femeile care au supravieţuit unui abuz sexual de multe ori suferă de atacuri de panică, tulburări de somn, dureri de abdomen sau de cap. Nu se pot concentra bine şi de multe ori sunt obosite. De multe ori au îndoieli că modul lor de percepţie este corect.
    
    Dacă ai senzaţia că nu ai dorit un contact sexual, simţi ruşine sau ai impresia că ai fost obligată, toate acestea sunt semne că ceva nu e în ordine în jurul evenimentului respectiv. Dacă cineva acţionează fără acordul nostru, fără a lua în considerare nevoile noastre sau chiar descurajează exprimarea acestora, cu siguranţă comite o agresiune împotriva noastră.
    
     Femeile care au fost supuse unei agresiuni sexuale tind s-o ţină în secret din frică  de abuzator sau de reproşuri. Tăcerea femeilor abuzate se datorează frecvent fricii că nu vor fi crezute. Unele încearcă să vorbească despre experienţele lor, dar dacă observă că nimeni nu le dă dreptate, se închid în ele. Câteodată se întâmplă că femeia abuzată nu poate vorbi despre experienţa trăită chiar dacă ar dori s-o facă. În aceste situaţii este nevoie de foarte multă răbdare şi mult timp, până când femeia abuzată îşi va găsi cuvintele şi va reuşi să depăşească trauma trăită. Alteori, dimpotrivă sunt incapabile să găsească altă temă, sunt foarte furioase pentru ceea ce li s-a întâmplat. Furia poate fi atât de mare, încât izbucneşte la cea mai mică provocare. Femeia devine incapabilă să se ocupe de activităţ pe care mai înainte le agrea sau  poate să reacţioneze exagerat la stimuli neaşteptaţi.  
       Toate aceste reacţii sunt normale.
    
    Experienţa unei agresiuni sexuale poate fi depăşită, pentru unele persoane mai uşor, pentru altele mai greu. În fiecare caz este foarte important sprijinul şi înţelegerea unei alte persoane care poate fi o prietenă sau persoană de încredere. În cazul în care consideraţi că situaţia este prea complicată şi nu ştiţi ce ar fi de făcut, sau simţiţi că vă încărcaţi prea mult, apelaţi la specialişti.
    
    Unde puteţi să apelaţi?
    
    La centrele de consiliere ARTEMIS din Cluj Napoca şi Baia Mare.
    
     
•    CONSILIERE PENTRU FETE ŞI FEMEI
    În funcţie de situaţia concretă în care se află fiecare, precum şi de trebuinţele şi dorinţele exprimate, încurajăm fetele să-şi învingă reţinerile de a vorbi, să depăşească temerile, ruşinea, sentimentul de vinovăţie şi să recapete încrederea, stimă de sine.
    
•    CONSILIERE PENTRU MAME
    
•    Scopul principal al consilierii mamelor constă în clarificarea situaţiei lor, sub aspectele şi consecinţele ei atât personale cât şi de relaţie.
    
•    CONSILIERE PENTRU PERSOANE DE ÎNCREDERE - PRIETENE, CONFIDENTE

În măsura în care aceste persoane sunt atinse sau interesate, oferim posibilitatea unor discuţii deschise, de clarificare, din perspectiva relaţiei cu persoana abuzată.

Prin discuţii deschise, centrate pe teme propuse de solicitante, se pot explora consecinţele psihosociale sau în planul vieţii personale ale traumei suferite, se pot depăşi sentimentele şi trăirile restante neplăcute, se pot mobiliza resursele proprii, se pot găsi noi soluţii, posibilităţi, perspective.






 

Vezi arhiva

Noutati in domeniu

...Seminar naţional pe tema violenţei sexuale

  ONG-urile fac apel la instituţiile publice să acţioneze î...

...Comunicat de presă 28.07.2014

  „Rupem tăcerea despre violența sexuală” –...

Implicare în proiecte 

 

Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei împotriva Femeilor

Tinerii împotriva violenţei de gen

Reţeaua "Rupem tăcerea despre violenţa sexuală"

CONNECT -  CONstruct  NEtwork  in  Counselling  for  Trauma  -  Construirea  Rețelei  de  Specialiști  în Consilierea  Traumei

 

Resurse documentare

Pentru detalii, contactaţi echipa Artemis