Creative Stuff

4 martie 2014 - ordinul de protecţie la 2 ani de existenţă

Comunicat de presă
Eveniment marti, 4 martie 2014
Palatul Parlamentului
Asociaţia Transcena şi partenerii
 
 
 
La doi ani de la aplicarea lui, ordinul de protecţie nu îşi atinge scopul
 
 
 
Marţi, de la ora 9.00 la ora 13.00, la intrarea Senatului din Parlamentul României va avea loc evenimentul Ordinul de protecţie – 2 ani de existenţă. Evenimentul face parte din seria de acţiuni derulate de anul trecut în cadrul proiectului Ordinul de protecţie – campanie de advocacy şi asistenţă juridică. Mesajul pe care organizatorii evenimentului vor să îl transmită este acela că societatea civilă este alături de femeile victime ale violenţei în familie şi că un parteneriat solid cu reprezenanţii lor din Parlament înseamnă nu numai susţinerea unei cauze, ci şi legi mai bune pentru oameni. Votată în 2012, Legea 25 care introduce ordinul de protecţie pentru victimele violenţei în familie a adus o serie de lucruri bune, însă, spun organizatorii evenimentului, mai sunt multe lucruri de făcut.şi până la noi propuneri legislative, este nevoie de sprijinul tuturor pentru a observa ce nu funcţionează în legea aprobată şi a o îmbunătăţi.
 
În 2013, pentru prima dată în România, o reţea formată din câteva organizaţii non-guvernamentale au monitorizat modul în care s-a implementat Legea 25 din 2012, referitoare la ordinul de protecţie a victimelor violenţei în familie şi eficienţa acestuia în creşterea siguranţei lor. Mii de date referitoare la ordine de protecţie emise, mii de dosare aflate la judecătoriile din ţară, alte mii de cereri înregistrate la Poliţie, numărul unic de urgenţă 112, sau la Institutul de Medicină Legală au fost citite, sortate, comparate. Concluzia studiului pe care iniţiatorii proiectului l-au realizat este că, deşi ordinul de protecţie a fost conceput ca o alternativă la intrarea de urgenţă a victimelor violenţei în familie în adăposturi, acesta nu îşi atinge deocamdată scopul. Numărul de respingeri a cererilor de instituire a unui ordin de protecţie este prea mare, timpul scurs de la cererea acestuia şi până la aplicarea lui este prea lung faţă de pericolul la care se expune victima. Uneori este chiar răgazul dat agresorului pentru a trece de la violenţă la crimă. Din păcate, cifrele relevate de studiu demonstrează acest lucru. În cadrul evenimentului de marti, 4 martie, reprezentanţii organizaţiilor partenere le vor vorbi parlamentarilor despre rezultatele studiului, despre acţiunile proiectului şi le vor înmâna acestora declaraţia de susţinere a cauzei ordinului de protecţie.
 
Proiectul Ordinul de protecţie – campanie de advocacy şi asistenţă juridică este implementat de Asociaţia Transcena în parteneriat cu Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociaţia femeilor împotriva violenţei Artemis, Asociaţia Front, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO, Institutul Est-European pentru sănătatea reproducerii, Asociaţia Anais, Asociaţia Centrul de Dezvoltare Curiculară şi Studii de Gen Filia, Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundaţia Sensiblu, Asociaţia E Romnja şi este  finanţat de Open Society Foundation.

 

 

Vezi arhiva

Noutati in domeniu

...Seminar naţional pe tema violenţei sexuale

  ONG-urile fac apel la instituţiile publice să acţioneze î...

...Comunicat de presă 28.07.2014

  „Rupem tăcerea despre violența sexuală” –...

Implicare în proiecte 

 

Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei împotriva Femeilor

Tinerii împotriva violenţei de gen

Reţeaua "Rupem tăcerea despre violenţa sexuală"

CONNECT -  CONstruct  NEtwork  in  Counselling  for  Trauma  -  Construirea  Rețelei  de  Specialiști  în Consilierea  Traumei

 

Resurse documentare

Pentru detalii, contactaţi echipa Artemis